Educație sau învățământ? (2)

teacher

Îndată după publicarea primei părți (care trebuia să fie singura) am fost apostrofat că am trecut cu vederea corupția, existentă la toate nivelurile, din sistemul de învățământ.
Nu, n-am uitat de ea, dar e atât de cunoscută de toți și de demult, încât nici nu o mai pomenesc decât cu titlu de inventar.
Ce aș mai putea adăuga după ce Caragiale, el însuși deja obișnuit cu mita și traficul de influență din școlile interbelice, n-a găsit putere decât să ridiculizeze întregul fenomen?

Altă chestiune care mi s-a reproșat e că n-am abordat efectele tehnologiei asupra educației tinerilor.
Avem, pe de o parte, posibilitatea de a accesa aproape liber și aproape nelimitat ORICE fel de informații pe internet.
Nu mai intru în detalii, dar datele pot fi manipulatoare, false sau doar superficiale.
Evident, datorită sistemelor de culegere (mai mult sau mai puțin legale) ale datelor și obiceiurilor personale, direcționarea informațiilor DORITE către publicul țintă e floare la ureche.
Aici intervine pericolul. Așa cum scriam în prima parte, lipsa discernământului și a reperelor generale elementare, face din tineri (dar nu numai) victime sigure. aceștia luând de bune toate „făcăturile” care li se servesc.
De asemenea, aparenta ușurință în găsirea oricărei informații, induce acelorași tineri, iluzia inutilității oricărei forme de școlarizare organizată.

În fine, al treilea reproș pe care l-am primit se referă la aparentul antagonism dintre sistemul de învățământ clasic/conservator și cel alternativ/liberal.
Din nefericire nu e nici o contradicție. Cele două variante trăiesc bine-merci la un loc. Sistemul liberal e folosit pentru crearea masei de plancton manipulabil. Cel conservator e destinat exclusiv elitelor, celor desemnați să devină „păpușarii” celorlalți.

Dacă cineva crede că exagerez, poate să caute, pe același internet 😉 informații despre felul în care vârfurile elitelor (IT, de exemplu) și-au trimis copii și nepoții DOAR la școli clasice. Și cum au limitat și controlat drastic accesul la „gadget-uri” și internet pentru aceiași descendenți. Începeți cu Bill Gates și Steve Jobs și „verificați-i” și pe ceilalți mahări din Silicon Valley.

Sper să nu fi uitat nimic important, dar voi reveni dacă va fi cazul.

Reclame
Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 1 comentariu

Educație sau învățământ?

pink floyd another brick in the wall

De 25 de ani, de câte ori vine vorba despre porcăriile cotidiene (sociale, economice, politice, juridice, etc.) din viața românilor, mai devreme sau mai târziu se ajunge la „concluzia” că rezolvarea tuturor relelor e schimbarea mentalității populației. Care mentalitate trebuie „îmbunătățită” prin educație, de CĂTRE sistemul de educație.

Numai că, tot în acești 25 de ani, componenta educativă a dispărut complet din școlile românești. A rămas doar învățământul.
Un învățământ ciudat (să zicem) care a reușit să creeze românul cu adevărat nou.
S-au folosit toate pretextele și metodele imaginabile. Programele „supraîncărcate” au fost reduse, manualele s-au tot subțiat, iar curentul general (declarat) a fost fixat către pragmatism, în detrimentul cunoștințelor „generale”.
Ne-am trezit, astfel, cu un sistem de învățământ care nu produce nimic altceva decât „consumatori avizați”. Cei care, astfel, au devenit „planctonul” social și electoral (aproape) ideal.
Ce poate fi mai ușor de manipulat decât o gloată de semi-alfabetizați, dar cu pretenții generate de diplomele atât de masiv tranzacționate de sistemul comercial școlar, pe piața liberă?
E adevărat că, din când în când, mai apare și câte un idiot cu inițiativă, coșmarul oricărei (mult dorite) societăți amorfe. Dar ăștia sunt ușor anihilați prin includerea lor într-o submulțime, la fel de amorfă, dar cu pretenții mai mari, cea a politicienilor de mâna a doua, de la centru sau din teritoriu.

Revenind la școala românească, rolul ei EDUCATIV ar trebui să fie MĂCAR sădirea de repere, OBLIGATORII pentru formarea propriilor opinii și convingeri. Dar dacă pe parcursul anilor de școală se prezintă copiilor doar informații superficiale și sumare, selectate mai degrabă politic (dacă nu chiar ideologic), rezultatul e, pur și simplu, lipsa de discernământ – social, politic, economic sau doar uman.

Acum un an, în urma unui „pont” de pe un blog, am avut curiozitatea să mă uit în manualul de istorie de clasa a XII-a. Las la o parte grosimea, ceva mai mare decât a unei broșuri cu oferte de supermarket, și abundența de „poze”. Ceea ce m-a speriat (pe bune) era absența TOTALĂ a răscoalelor, a războaielor țărănești, a grevelor muncitorești interbelice.
1907, Horia, Cloșca și Crișan, Gheorghe Doja (confundat mai nou cu Gheorghiu-Dej), Lupeni, Grivița – nimic, ZERO!
Marii domnitori – Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul – erau TOȚI înghesuiți într-o singură frază.
În schimb, repetat până la saturație, era prezent conceptul de proprietate și, pentru „culoare”, erau descrise pe larg ocupațiile „seniorilor” proprietari, precum petrecerile, vânătoarea, turnirurile și, din când în când, câte un război pentru și mai multe proprietăți.
Vedeți, deci, că materia expusă în acest manual e nu doar incompletă și superficială, ci de-a dreptul propagandistică. S-a exclus din start ORICE posibilă referință atât asupra luptei de clasă (și a cauzelor ei), cât și (mai ales) a posibilității existenței și folosirii ei.
Situații similare se întâlnesc și în manualele celorlalte științe umaniste. Cine vrea, poate să se „delecteze” pe cont propriu.

Sigur că pe lângă pervertirea educației școlare din punct de vedere politic, ideologic și COMERCIAL, putem discuta și despre „calitatea” tot mai proastă a profesorilor, rezultat al aceluiași sistem de învățământ, combinat cu salariile mici. Nu pot, totuși, trece cu vederea, FENOMENUL de masă al meditațiilor nefiscalizate, practicat, de altfel, cu multe decenii înainte de 1990.

Putem dezbate și despre rolul „educativ” pe care l-a preluat media, în special televiziunile, chiar dacă acestea fug ca dracul de tămâie de recunoașterea acestei realități. Nu mai insist asupra „modelelor” de succes promovate seară de seară pe toate canalele.

Cât despre rolul familiei în crearea acelui fond de valori, în primul rând morale, denumit generic „cei 7 (6,5) ani de-acasă, mai bine să nu amintim. Ce va învăța un copil ai cărui părinți lucrează în străinătate? Dar cel ai cărui părinți lucrează la multinaționale zi-lumină, adică tot lipsesc din preajma copilului toată ziua? Dar al bugetarilor cu vile, mașini scumpe, vacanțe exotice și studii în străinătate? Dar al politicienilor înșiruiți la coadă, la DNA? Și așa mai departe…
Lista e nesfârșită, dar rezultatul e unul singur și îl vedem deja la generațiile ajunse la adolescență sau trecute de ea. Indiferență, oportunism, nesimțire, agresivitate, libertinaj (sub masca toleranței) – cam tot ce e necasar pentru a „reuși” în viață cu ORICE preț, peste cadavrele celorlalți (uneori la propriu).

Vă rog, deci, pentru că e mult prea târziu să mai schimbăm ceva, cel puțin să nu mai confundăm educația cu învățământul.
Să nu mai împopoțonăm școala cu atribute educaționale, pe care le-a pierdut de mult, din lipsă de cerere pe piață…

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 2 comentarii

Curve și golani

„România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă.” – Ioan Rus, la Digi24, 10.06.2015

ioan-rus-victor-ponta

Fostul, de acum, ministru al transporturilor și-a dat demisia a doua zi după această declarație.
Nu știu dacă a fost o scăpare sau o mișcare premeditată pentru plecarea „pe val” din guvern, sau, poate, doar o răbufnire a unor nemulțumiri, acumulate, asupra membrilor propriei familii.

Mai importantă mi se pare reacția stârnită peste tot de aceste ziceri „ministeriale”.

Așa că, precum în bancul cu sexul în grup – „stați puțin, fraților, să aprindem lumina și să ne organizăm puțin”.

Primele reacții au venit, nici o surpriză, de la „doamnele” care s-au simțit vizate.
E adevărat că dacă, în loc de curve, Ioan Rus le-ar fi numit doar „disponibile pentru socializare”, altfel ar fi stat lucrurile în percepția publicului. La fel și în cazul progeniturilor lor, cărora, în loc de golani, li s-ar fi potrivit mai bine definirea ca „trendy” sau, eventual, „cool”. Ăștia n-au avut nici o reacție, neavând nici un contact cu realitatea înconjurătoare, în drumul lor dintre club și mall.

Să ne-nțelegem, în toată discuția asta nu încape nici o segregare sexuală – vorbim deopotrivă de barbați, femei și noua categorie „altceva”.

O grămadă de pudibonzi, în comentariile lor online, au sărit cu argumentul că nu se pot face asemenea afirmații fără un suport statistic, certificat prin studii sociologice.
Haida de!
Scoateți, dragilor, nasul pe stradă, cunoașteți-vă rudele, vecinii și colegii și veți avea o statistică de-o să vă apuce amețeala. Nici nu mai spun că multora le-ar fi suficient să se uite în oglindă.

Repet, nu știu ce a fost în mintea lui Rus, dar realitatea sutelor de mii de familii destrămate și a copiilor lăsați de izbeliște sau crescuți de te miri ce vecini e prea evidentă ca să poată fi ignorată.

Unii zic că Rus n-avea voie să acuze, el făcând parte din gașca politicienilor (de orice orientare) care au distrus economia României și i-au „obligat” pe români să-și ia lumea-n cap.
De acord. Numai că „plecatul afară” a fost varianta cea mai simplă. Fără implicare personală, fără prea mari regrete, mai toți lăudându-se cu traiul bun de „acolo”.

Apropo, tot nu înțeleg de ce ar trebui să aibă drept de vot cei plecați de-acasă, cu perspective minime (pe bune) de a se mai întoarce vreodată. Și vă rog să nu-mi oferiți exemplele dumneavoastră personale (veridice sau nu) despre dorul de țară. Ați plecat spre „lapte și miere” făcute de alții și vreți să vă întoarceți aici. în aceleași condiții, tot fără vreun efort propriu? Ați lăsat acasă o generație de „orfani” care peste cel mult 10 ani își va demonstra lipsa celor 5-6-7 ani de-acasă. Și o va face chiar mai rău decât „decrețeii” anilor 1970, crescuți și ei cu cheia-n gât și care acum, la 40-50 de ani sunt autorii și beneficiarii principali ai marelui jaf al României, deși se plâng de ghinion în viață.

Dragi ipocriți, crucile pe care le „bateți” trecând pe lângă biserici poate că vă ușurează conștiința, dar n-au cum să repare efectele activității voastre ca țepari sau curve.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Capra și varza

lucava

Jongleria imaginată de Anton Pann, având ca obiect trecerea, pe rând, peste râu, cu succes, a caprei, a verzei și a lupului, pare să fie filozofia curentă a DNA-ului, dacă nu chiar a întregului sistem judiciar român.

A trecut deja suficient timp și s-au desfășurat, în fața ochilor noștri, destule cazuri instrumentate de DNA și judecate de diferite curți.
Senzația pe care o am e că avem în față o înscenare.
Pe de o parte, cam toți inculpații ajung după gratii.
Pe de altă parte, pedepsele sunt mici, pe măsura prejudiciilor „descoperite”.
Capra (populația exasperată) e sătulă, mulțumită că toți corupții și țeparii sunt pedepsiți.
Varza (încarcerații) e întreagă, căci grosul rezultatului „muncii cinstite” rămâne neatins.

Cel mai recent exemplu, și poate cel mai strigător la cer, e Ioan Niculae, condamnat la doar 2,5 ani, pentru o mită de câteva sute de mii de euro, echivalentul unei expediții de vânătoare în Africa a aceluiași miliardar.
Printr-o „stranie” coincidență, media, discretă până acum în privința lui Niculae, a dezăluit brusc starea deplorabilă a „afacerilor” acestuia, evaziunea mascată în insolvență, șomajul provocat de miile de concedieri, etc.
Spectacol maxim, pedeapsă minimă și recuperare așijderea…

Rămâne să ne dumirim cine dintre cei rămași e lupul și cine e „proprietarul” menajeriei.

Poate că mă înșel și nu e o făcătură.
Dar, poate că e chiar mai mult – o cârdășie.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

România, prostul satului?

nato-rusia

Alături de Polonia și de țările baltice, România este în acest moment cel mai radical, dacă nu chiar irațional, critic al Rusiei, din interiorul Uniunii Europene și NATO.
Probabil astfel se explică și alegerea acestor teritorii, de către SUA, ca amplasamente pentru dispozitivele NATO îndreptate împotriva Rusiei, indiferent cât de deghizate ar fi acestea în „anti-altcineva”.

Propaganda pro-americană este deopotrivă agresivă și ridicolă.
Ridicolă doar pentru cei, foarte puțini, care se obosesc să verifice informațiile furnizate.
Toate mijloacele media, fără excepție, tv, radio sau online, sunt înrolate în această agresiune împotriva mentalului colectiv românesc.
Isteria anti-rusească, ai cărei muguri au apărut acum câțiva ani și căreia nu-i găseam explicație acum vreo doi ani, a atins cote greu de imaginat.
Populația României e pregătită să accepte NECESITATEA și INEVITABILITATEA unui război împotriva Rusiei.
Ziariști, analiști, experți și politicieni ne demonstrează, seară de seară și zi de zi, cum Rusia s-a transformat peste noapte, printr-un miracol 😉 din depozitul de fiare vechi al armamentului (convențional sau nu) într-o amenințare globală, cu o armată antrenată și dotată cu tehnologie militară de ultimă oră.
E doar contradicția-cadru, dacă mi-e permisă exprimarea.
Nu are rost să intru în detalii, dezinformările (nu le zic minciuni) folosite de la declanșarea „maidanului” de la Kiev fiind cotidiene și, cele mai multe, fiind demascate ca atare.
Practic, nici una dintre acuzațiile aduse Rusiei (pe plan militar) nu a fost niciodată susținută cu probe OFICIALE indubitabile.

De altfel, în ultimul timp, direcția nouă de atac propagandistic împotriva Rusiei se referă tot mai mult la INTENȚIILE agresive ale acesteia și mai puțin la „fapte” nedemonstrabile.
Ceea ce nu reușesc să aflu e MOTIVUL pentru care ar vrea Rusia să se extindă în Europa.
Resurse naturale are berechet, minți și forță de muncă așijderea, piață internă cât cuprinde, parteneri în afara Europei din ce în ce mai mulți.
Se trece sub tăcere chiar acest aspect extrem de important, apropierea Rusiei – economic, financiar, politic și militar – de parteneri extrem de potenți precum China, India, cea mai mare parte a Americii de Sud, Africa de Sud și, indirect, contactele cu partenerii acestora.
Scopul e prezentarea Rusiei ca pe un stat izolat, supus sancțiunilor (închipuit distrugătoare) și slăbit la limita imploziei.

Jocul României, la remorca aproape exclusivă a SUA, este îngrijorător.
Nu atât pentru securitatea României, pentru că, oricât de mare ar fi ținta desenată de SUA (sub masca NATO) peste teritoriul nostru, perspectivele unui război cu arme convenționale, și cu atât mai puțin cu arme nucleare, pare exclus.
„Pericolul”, ca de atâtea ori în istorie, e alegerea „neinspirată” a partenerilor de drum.
Țările UE, cu excepțiile enumerate la început, simt deja ele însele efectele negative, deloc de neglijat, ale sancțiunilor aplicate Rusiei și ale contra-sancțiunilor încasate de la aceasta.
Și nu e vorba doar despre aspectul economic.
În plan politic se face simțită ascensiunea tot mai multor mișcări politice contestatare ale conservatorismului politic actual din UE. Grecia și Ungaria se află deja în contradicție cu o serie de „principii” ale UE. Islanda și Turcia nu mai sunt interesate de aderare.
Dar și ceilalți membri UE (mai ales cei cu „greutate”) au realizat că resursele consumate pentru susținerea, în continuare, a unui fals conflict, declanșat de către SUA, în interesul său exclusiv, sunt distrugătoare și în plan economic, și în plan politic, și, mai ales, în plan militar, Europa dispărând prima în cazul, repet, improbabil, al unui conflict deschis.

Mai devreme decât mai târziu, relațiile UE-Rusia se vor „încălzi”, chiar dacă vor rămâne tensionate cele dintre Rusia și SUA.
Resursele astfel eliberate ar putea fi mai bine direcționate către problemele care pot produce efecte cu adevărat devastatoare, pe termen scurt – asaltul extremiștilor, politici sau religioși din INTERIORUL UE.

În aceste condiții, nu riscă oare România, ca și altădată în istorie, să plătescă oalele sparte de alții, mai „mari”.
Europa puternică și-a sacrificat „vasalii” de câte ori i-a fost necesar.
Vom fi oare marginalizați și dezavuați pentru radicalismul afișat acum, de dragul relației cu SUA, dar în contradicție cu atitudinea tot mai temperată, sau doar circumspectă, a UE?

Vom fi, din nou, PROSTUL SATULUI?

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 14 comentarii

După atentat…

Acum, la câteva zile după lichidarea teroriștilor de la Paris, încerc să găsesc un fir logic, evenimentelor.

Cronologie:

1. Marți, 2 decembrie 2014 – Franța (Adunarea Națională) recunoaște existența statului Palestina.
2. Luni, 5 ianuarie – președintele Hollande cere oprirea aplicării de noi sancțiuni împotriva Rusiei.
3. Miercuri, 7 ianuarie – la sediul săptămânalului Charlie Hebdo din Paris, doi atacatori (fraţii Kouachi) ucid 11 persoane, apoi încă un polițist, pe stradă. Cei doi dispar.
4. Joi, 8 ianuarie – Comisarul Elric Frédou, însărcinat cu ancheta atentatului de la Charlie Hebdo, e găsit împușcat cu propriul pistol (sinucidere?), la locul de muncă.
5. Joi, 8 ianuarie – al treilea terorist (Amedy Coulibaly) ucide o polițistă lângă Paris și dispare.
6. Cei doi ucigași de la Charlie Hebdo sunt recunoscuți la o benzinărie, unde se aprovizionează făcând uz de forță.
7. Vineri, 9 ianuarie – fraţii Kouachi reapar și sunt încercuiți la sediul unei tipografii aflate la 20km de Roissy. Îl țin ostatic pe patronul tipografiei.
8. Vineri, 9 ianuarie – La Paris, într-un magazin evreiesc, Amedy Coulibaly ia ostatici și ucide 4 persoane.
9. Vineri, 9 ianuarie, după amiază – forțele antitero iau cu asalt cele două locații și-i lichidează pe teroriști.
10. Sâmbătă, 10 ianuarie – se convoacă o manifestație populară, la Paris și în alte mari orașe din Franța, împotriva terorismului.
11. Duminică, 11 ianuarie – La Paris și în întreaga Franță, se desfășoară ample demonstrații populare împotriva terorismului. La Paris, în mijlocul mulțimii, se află cel puțin 40 de personalități de primă mână din Europa și din lume.

Îndoieli și întrebări:

Martorii, înregistrările și specialiștii arată, la unison, că atacul de la sediul Charlie Hebdo a fost executat de profesioniști desăvârșiți, cunoscând la perfecție atât locația, cât și persoanele căutate (legături din interior?).

Profesionalismul dispare în momentul „pierderii”, în mașina furată, a cărții de identitate de către unul dintre „teroriști”.
E evident că era obligatoriu ca „teroristul” să aibă asupra lui un act de identitate atunci când pornea la atac, și evident, nu trebuia să fie fals. 🙂

Între cele două momente are loc „uciderea” polițistului căzut pe trotuar.
Totul se petrece, foarte convenabil, în dreptul ferestrei SINGURULUI martor care filmează nestingherit evenimentul.
Pentru respectarea decenței, focul tras (profesional) cu un AK-47, de la doi metri, în capul polițistului, nici nu-i împrăștie creierii pe caldarâm, nici nu generează o baltă de sânge, ambele fiind inevitabile în astfel de cazuri.
„Teroriștii” se acoperă reciproc în mod profesionist, verificând strada și mașinile, dar, ciudat, n-au nici o treabă cu ferestrele care dau în stradă.
De altfel, nu pare să existe nici un alt martor la cele întâmplate, în afara „operatorului” providențial.
Sunt curios dacă a filmat și ridicarea cadavrului polițistului.

După atac, „teroriștii” reușesc să dispară pentru o zi.
Incredibil, pentru niște profesioniști, vineri se întorc spre Paris, pentru a reintra în „cleștele” poliției.
Declarațiile „ostaticului” de la tipografie descriu niște tineri cam debusolați și nesiguri, aproape amabili, departe de fermitatea profesioniștilor de la Paris.

Episodul de la magazinul evreiesc din Paris ridică și el semne de întrebare.
Conversația înregistrată în interior pare o simplă controversă legată de destinația impozitelor.
Declarațiile celor de la subsol, deși emoționante, sunt irelevante, aceștia neavând nici un contact cu evenimentele din interiorul magazinului. Adevărații ostatici, cei aflați lângă „terorist”, nu fac declarații.

Bâlbâiala referitoare la posibilul complice al „teroristului” de la magazin stă încă în picioare – a fost o femeie sau un bărbat? Soția lui Amedy Coulibaly era măcar în Franța în timpul evenimentelor? (Tocmai am văzut o înregistrare de la granița turco-siriană, din 8 ianuarie, unde se vede că femeia pleacă spre Siria.)

La 24 de ore de la terminarea acțiunii, se consideră că au fost lichidați TOȚI teroriștii din Franța, deci nu e nici o problemă să se permită organizarea de mari adunări în marile orașe ale Franței. 🙂
Și mai inexplicabilă e „nonșalanța” cu care se aduc în centrul Parisului (și în bătaia posibililor teroriști) a cel puțin 40 de personalități politice importante.
Avioane care aterizează unul după altul; sosirea, aproape în convoi, a limuzinelor, la palatul prezidențial; plimbarea prin centrul Parisului, la grămadă – tot atâtea momente de vis pentru eventuali teroriști.
Greu de crezut că după 3 zile de bâlbâială (neținând cont de informațiile existente de ani de zile), forțele anti-tero s-au „trezit” controlând TOTAL situația, în mai puțin de 48 de ore, alarma antitero fiind menținută la ROȘU!!!

Din păcate, nici una din liniile logice prezentate până acum nu include TOATE „coincidențele” și „întâmplările” de săptămâna trecută.
Probabil că singura soluție pentru a ne apropia de realitate e să vedem cui îi va folosi ceea ce s-a întâmplat, la nivel GLOBAL.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Atentat…

Astăzi, la Paris, a avut loc un atentat, soldat cu morți, la sediul publicației satirice Charlie Hebdo.
Martorii și înregistrările par să indice, ca autori ai atacului, niște teroriști islamiști.
Ca să fie clar de la început, consider că cele întâmplate sunt un act crud și barbar, iar autorii merită cele mai grele pedepse pe care le pot primi.
Ceea ce însă mă „deranjează” (din nou) e că, pe TOATE canalele media se discută despre:
– înnăsprirea măsurilor de protecție anti-teroristă.
– îmbunătățirea mijloacelor de prevenție anti-teroristă.
– revizuirea legislației anti-teroriste.
– instituirea de noi „bariere” împotriva terorismului.
– etc.
Nici un jurnalist, român sau de aiurea, ca de atâtea ori înainte, nu face nici cel mai mic efort de a-și pune măcar câteva întrebări despre ORIGINEA sau CAUZELE terorismului internațional (islamic sau nu).
Neavând răspunsuri, nu pot decât să fac presupuneri:
– poate că unele popoare (sau populații) s-au săturat de statutul de veșnice colonii, administrative, politice și economice, spre deosebire de români, care par a accepta cu mulțumire și umilință statutul de cetățeni europeni de mâna a doua (sau mai rău).
– poate că cetățenii din orientul apropiat ar fi fericiți dacă nimeni nu le-ar mai impune „valorile” civilizației occidentale (care or mai fi alea).
– poate că le-ar pica bine ca toate armatele „pacificatoare” să plece acasă.
Apropo, „glorioasa” armată română ce mama dracului apără prin Afganistan și Irak?
Aștept, deci, cu vădit interes, o dezbatere pe tema originilor REALE ale „nemulțumirilor” popoarelor arabe.
Avem voie să visăm la început de an, nu-i așa?

p.s. Nu mi-a adus nimeni, până acum, vreo dovadă, că terorismul are origini religioase. Pot însă constata că TOATE mișcările de respingere a „civilizației” occidentale sunt catalogate ca atare. E cel mai convenabil să mascăm lupta anti-colonialistă sub oribila față a terorismului religios.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu