Educație sau învățământ?

pink floyd another brick in the wall

De 25 de ani, de câte ori vine vorba despre porcăriile cotidiene (sociale, economice, politice, juridice, etc.) din viața românilor, mai devreme sau mai târziu se ajunge la „concluzia” că rezolvarea tuturor relelor e schimbarea mentalității populației. Care mentalitate trebuie „îmbunătățită” prin educație, de CĂTRE sistemul de educație.

Numai că, tot în acești 25 de ani, componenta educativă a dispărut complet din școlile românești. A rămas doar învățământul.
Un învățământ ciudat (să zicem) care a reușit să creeze românul cu adevărat nou.
S-au folosit toate pretextele și metodele imaginabile. Programele „supraîncărcate” au fost reduse, manualele s-au tot subțiat, iar curentul general (declarat) a fost fixat către pragmatism, în detrimentul cunoștințelor „generale”.
Ne-am trezit, astfel, cu un sistem de învățământ care nu produce nimic altceva decât „consumatori avizați”. Cei care, astfel, au devenit „planctonul” social și electoral (aproape) ideal.
Ce poate fi mai ușor de manipulat decât o gloată de semi-alfabetizați, dar cu pretenții generate de diplomele atât de masiv tranzacționate de sistemul comercial școlar, pe piața liberă?
E adevărat că, din când în când, mai apare și câte un idiot cu inițiativă, coșmarul oricărei (mult dorite) societăți amorfe. Dar ăștia sunt ușor anihilați prin includerea lor într-o submulțime, la fel de amorfă, dar cu pretenții mai mari, cea a politicienilor de mâna a doua, de la centru sau din teritoriu.

Revenind la școala românească, rolul ei EDUCATIV ar trebui să fie MĂCAR sădirea de repere, OBLIGATORII pentru formarea propriilor opinii și convingeri. Dar dacă pe parcursul anilor de școală se prezintă copiilor doar informații superficiale și sumare, selectate mai degrabă politic (dacă nu chiar ideologic), rezultatul e, pur și simplu, lipsa de discernământ – social, politic, economic sau doar uman.

Acum un an, în urma unui „pont” de pe un blog, am avut curiozitatea să mă uit în manualul de istorie de clasa a XII-a. Las la o parte grosimea, ceva mai mare decât a unei broșuri cu oferte de supermarket, și abundența de „poze”. Ceea ce m-a speriat (pe bune) era absența TOTALĂ a răscoalelor, a războaielor țărănești, a grevelor muncitorești interbelice.
1907, Horia, Cloșca și Crișan, Gheorghe Doja (confundat mai nou cu Gheorghiu-Dej), Lupeni, Grivița – nimic, ZERO!
Marii domnitori – Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul – erau TOȚI înghesuiți într-o singură frază.
În schimb, repetat până la saturație, era prezent conceptul de proprietate și, pentru „culoare”, erau descrise pe larg ocupațiile „seniorilor” proprietari, precum petrecerile, vânătoarea, turnirurile și, din când în când, câte un război pentru și mai multe proprietăți.
Vedeți, deci, că materia expusă în acest manual e nu doar incompletă și superficială, ci de-a dreptul propagandistică. S-a exclus din start ORICE posibilă referință atât asupra luptei de clasă (și a cauzelor ei), cât și (mai ales) a posibilității existenței și folosirii ei.
Situații similare se întâlnesc și în manualele celorlalte științe umaniste. Cine vrea, poate să se „delecteze” pe cont propriu.

Sigur că pe lângă pervertirea educației școlare din punct de vedere politic, ideologic și COMERCIAL, putem discuta și despre „calitatea” tot mai proastă a profesorilor, rezultat al aceluiași sistem de învățământ, combinat cu salariile mici. Nu pot, totuși, trece cu vederea, FENOMENUL de masă al meditațiilor nefiscalizate, practicat, de altfel, cu multe decenii înainte de 1990.

Putem dezbate și despre rolul „educativ” pe care l-a preluat media, în special televiziunile, chiar dacă acestea fug ca dracul de tămâie de recunoașterea acestei realități. Nu mai insist asupra „modelelor” de succes promovate seară de seară pe toate canalele.

Cât despre rolul familiei în crearea acelui fond de valori, în primul rând morale, denumit generic „cei 7 (6,5) ani de-acasă, mai bine să nu amintim. Ce va învăța un copil ai cărui părinți lucrează în străinătate? Dar cel ai cărui părinți lucrează la multinaționale zi-lumină, adică tot lipsesc din preajma copilului toată ziua? Dar al bugetarilor cu vile, mașini scumpe, vacanțe exotice și studii în străinătate? Dar al politicienilor înșiruiți la coadă, la DNA? Și așa mai departe…
Lista e nesfârșită, dar rezultatul e unul singur și îl vedem deja la generațiile ajunse la adolescență sau trecute de ea. Indiferență, oportunism, nesimțire, agresivitate, libertinaj (sub masca toleranței) – cam tot ce e necasar pentru a „reuși” în viață cu ORICE preț, peste cadavrele celorlalți (uneori la propriu).

Vă rog, deci, pentru că e mult prea târziu să mai schimbăm ceva, cel puțin să nu mai confundăm educația cu învățământul.
Să nu mai împopoțonăm școala cu atribute educaționale, pe care le-a pierdut de mult, din lipsă de cerere pe piață…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Educație sau învățământ?

  1. Cristina zice:

    Asta se intimpla atunci cind statul are monopol asupra invatamintului.

  2. Wiltis zice:

    A se vedea:
    1. http://www.ted.com/talks/ken_robinson_says_schools_kill_creativity
    2. https://vimeo.com/64461141
    Ambele au subtitrare în română și pot fi descărcate direct, fără a fi nevoie de programe speciale.
    Iată transcrierea pentru primul:

    Al doilea are subtitrarea încorporată în film.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s