Poveste politică (2)

bear

Actul I

Ursul se simțea mulțumit. Avea două motive. În primul rând, îi bătuse pe toți la bulgăreală; în plus, primise în sfârșit, prin poștă, cartea comandată. Pentru asta trebui să depună ceva efort (s-a dovedit că adresa: „În pădure. Ursului.”, îi deruta pe curieri), dar indicatoarele montate la răspântii și săgețile desenate dăduseră rezultate. Poștașul chiar încasă prețul livrării, deși încercă să explice că bancnotele de captură „reichsmark” nu se mai află în circulație și refuză ferm să fie însoțit la întoarcere.
Cartea se numea: „Cum să-ți faci prieteni și să influențezi oamenii” – ursul era ferm hotărât să se autoperfecționeze. Din păcate, era tare deranjat din citit de zgomotele din poiana vecină – după cum s-a dovedit, ideea autoperfecționării le venise și altora. Pe râtan îl „lovise” un nou val de dorință de acțiune.
În principiu, acest proces avea un caracter regulat, – periodic, capul porcin era străbătut de o nouă idee, și el începea să lupte neostoit pentru tot binele, împotriva întregului rău, din propria viață. Totul se termina de obicei cam la fel – după scandal și distrugeri, râtanul se trântea din nou pe dungă, în așteptarea unei noi etape luminoase.

– Hei, mistrețule, cu ce se luptă de data asta?

Mistrețul îi era rudă râtanului, și împărțea cu el același teritoriu, dar avea o minte mai puțin meditativă, și cea mai mare parte a timpului o petrecea săpând neobosit țărâna în căutarea celor folositoare, fiind ferm convins că: „O viață mai bună poți construi veșnic, dar zilnic trebuie să te-ndopi.” Îi erau indiferente ideile râtanului, motiv pentru care, la întrebarea ursului, și-a clătinat capul nedumerit și s-a reapucat să scobească colbul.

pig

Râtanul, în acest timp, admira plin de mândrie poiana distrusă, ascultând „vântul schimbării” care-i vuia prin scăfârlie.

– Ei, acum totul va fi altfel… – a grohăit el meditativ, privind bradul descojit și tufele vraiște.

rabbit

– Și ce zici că va fi diferit? – zise iepurele ieșind din mărăcini și fluierând a pagubă după constatarea proporțiilor distrugerilor. – Da’ roadele de ce le-ai terciuit? Ce-o să bagi în tine la primăvară?
– Să le ia dracu de roade! Important e cât de liber mă simt! Acum pot orice! Nu mă tem de nimeni! Cui nu mi-e pe plac „Zât”!
– Ce te-a lovit de-ai prins curaj?
– Păi știi că lupul nu mai mănâncă carne de porc? Chiar el mi-a spus. Și nici tigrul nu mai mănâncă – zice: „E prea grasă, sunt la dietă”. Mi-au propus chiar să fim prieteni. Uite documentul, dacă nu mă crezi. Îmi propun o „asociere” – nu-i de colo. De-acum înainte, cine se mai dă la mine, dacă sunt în „asociația” asta?
– Ia să văd. – iepurele se apucă să studieze atent foaia întinsă cu mândrie de râtan.
– Aia e, sașiule. Ție, cum văd, nu ți-au propus asocierea. Numai mie!
– Ai citit chestia asta, de fapt?
– Pentru ce? Doar faptul că mă consideră vrednic…
– Păcat. Asta, de fapt, e o pagină dintr-o carte de bucate. O rețetă de porc în sos… Au scris doar, cu creionul, deasupra „acord de asociere”, iar la sfârșit au adăugat: „…și un cazan cu capac”.
– Ești doar invidios!
– Îhî. Mă scald în invidie. Și, apropo, nu e încă clar ce părere are ursul – îi ești deja dator doi saci cu nuci pentru lemne. Dacă ăștia te „asociază” – cine va achita datoria? Și, în plus, mistrețul nu cred că va privi cu entuziasm perspectiva de a se trezi în același cazan cu tine.
– Mistrețul? Păi cine-l întreabă? Aici avem un creier – eu. El e așa… – scurmă și iar scurmă. Fiară – ce pretenții să ai? Cât despre urs – nu mă tem nici de el!
– Ce vorbești? Da’ el știe asta?
– Nu mă crezi? – râtanul își roti ochișorii însângerați prin poiană. Uite – vezi semnele puse de taică-său? Le vezi?

Își luă avânt și, cu toată viteza, se înfipse într-un mesteacăn. Copacul tremură puțin. Scuturându-și căpățâna, râtanul se împletici, apoi își luă avânt din nou. Din izbitură, se scuturară niște crenguțe. La a treia încercare, reuși totuși să dărâme mesteacănul, și zâmbind victorios, se întoarse către iepure.

– Și ce-ai obținut cu asta? Ți-ai spart capul?
– Am distrus urmele trecutei stăpâniri sângeroase! Zât! Jos cu vechiul! Nu mi-e frică de urs!
– Bine, cel care a pus semnele, să zicem că nu mai e. Și-a dat duhul – e clar de ce nu ți-e frică de el. Dar de fiu-său?
– Nici de el nu mă tem! Și nu-i sunt dator cu nimic. Și, de fapt, n-am nevoie de nimic de la el – să-i stea lemnele-n gât!
– Îhî. Păi pe tine te vor „asocia” în curând în sos – cazanul din partea ta, iar lemne aduc ei.
– Ce-mi tot critici toate hotărârile? În fond ești în gașca ursului! Zât, până nu…
– Până ce? – se interesă calm iepurele. – Dacă te pocnesc cu labele din spate în rât, ți-l lipesc de coadă.
– Zât. – mormăi râtanul, deja mai puțin hotărât. – Nu mă face să turbez, făcătură urecheată. Acum sunt periculos.
– Aha. Mai ales pentru tine însuți. Bine, salutare, porcină, mai vin când îți revii.

Iepurele o șterse, râtanul se apucă să mătrășească mesteacănul doborât, războindu-se cu amintirea „trecutului blestemat”, iar după boscheți, în vremea asta, ursul răsfoia cartea de zor, încercând să alunge gândurile insistente despre frigărui.
Cartea sfătuia să nu te lași pradă furiei. Trebuia să te liniștești imediat, să-ți ții cumpătul. Pentru asta, după spusele autorului, erau de ajutor tot felul de gânduri plăcute, amintiri frumoase. Ursul își scormoni memoria – cele mai plăcute amintiri se legau de pescuit. Taică-su găsise un loc grozav – căldură, soare, rândunele zburdând pe deasupra capului… E adevărat că atunci, din prietenie, i l-a făcut cadou porcului… Când își aminti de râtan, căzu din nou pe gânduri. De data asta despre șuncă la cuptor. Pe de altă parte, râtanul s-a hotărât să rupă cu trecutul? Porcului nu-i trebuie nimic din partea lui? Jos trecutul? Brusc, buzele i s-au întins într-un rânjet…

Actul II

– Hei, cum stă treaba cu reconstrucția? Semnăm asocierea sau nu?

tiger

Tigrul se străduia să arate prietenos la maximum, totuși râtanul se trase la vreo doi metri distanță – în capul lui marii prădători făceau încă parte din categoria „vești neplăcute”.

– Ăăă, stăm bine cu treaba… Cu asocierea, însă, au apărut ceva întrebări…
– Ce întrebări? Hai, nu te teme, că nu te mănânc. Uite, ți-am adus și prăjiturele.
– Păi, de fapt, mai nimic… – porcul, tremurând încă, se apucă să mestece la prăjituri, privind la tigru cu un devotament total. – În principal e vorba de cazan. Musai să fie de fontă sau merge și din aluminiu?

wolf

– Adă de care ai, – lupul, ieșind de după tigru, își înghiți saliva, – Nu suntem animale, înțelegem situația financiară grea în care te afli. Important e să nu te stresezi – după asociere nu vei mai avea nici un motiv de neliniște…
– Adică cum? Asta pentru că voi avea de toate, din belșug?
– Da. Belșug. Mult pătrunjel, mărar, țelină, roșii, piper, sare…
– Și multă altă mâncare bună. – tigrul îl împinse ușurel pe lup în plan secund, – Important e să îndeplinești corect toate condițiile. Și spală-te. Obligatoriu. Cum să te asociem nespălat?
– Să mă spăl? Imediat. Într-o clipă. – întorcându-se, râtanul o tăie către râu. Peste câteva clipe, de acolo se auzi un țipăt asurzitor.
– Hai să vedem. – tigrul se chiorî la lup și-i făcu semn, îngrijorat, către sursa zgomotului.
– Nu cumva să-l „asocieze” alții înaintea noastră.

Râtanul panicat se sucea înainte și-napoi, scâncind ofensat, iar ceva mai departe, pe mal, stătea ursul, cu cartea într-o labă și cu ditamai parul în alta. La capătul parului era legat un fir de pescuit cu o plută dintr-un dop de poșircă. Pe deasupra ursului se roteau rândunelele speriate de strigătele porcului.

fishbear

– Ia cară-te! Zât! Marș! Băi blănosule, aici totul e al meu! Totul! Ce te bagi?
– Nu urla – o lămurim imediat, – făcându-i semn porcului să-și țină gura, tigrul se apropie cu grijă. – Hei, blănosule, râtanul are nervi – zice că te-ai băgat pe teritoriul lui.
– Cine s-a băgat?
– Tu te-ai băgat!
– Da? Unde m-am băgat?
– Pe teritoriul porcului!
– Care porc?
– A ăstuia, – tigrul împunse cu degetul în direcția unde, după țipete, se afla partea vătămată.
– A! Râtanul! Ce-i cu el?

facepalmtiger

Tigrul își trase o labă peste ochi, – ursul își exploata magistral imaginea de încuiat cu mintea leneșă, deși toți se lămuriseră deja (unii, de altfel, post-mortem), că, la nevoie poate să gândească și să se miște fulgerător.

– Uite. Porcul. Acesta. Zice. Că. TU! Te-ai. Băgat. Pe. Teritoriul. LUI!. Ce explicații ne dai?
– Eu? Sunt în regulă. Pescuiesc. Uite undița, – ursul le arătă tuturor bâta, – Da’ care-i problema?
– Problema e, – oftă obosit tigrul, – că acesta e teritoriul porcului.
– Ca ce chestie?
– Pentru că aici trăiește.
– Pe dracu! Uite ele, – arătă ursul spre rândunele, – trăiesc aici. Râtanul vine aici doar să se-ndoape.
– Chiar și-așa, n-ai ce căuta pe teritoriu străin fără invitație.
– Dungatule, ai căpiat de tot? Uite-te mai întâi la tine. Și de fapt, eu am fost invitat.
– De cine? De rândunele?
– Îhî! Chiar de ele! – ursul le făcu binevoitor cu laba păsărilor care se învârteau pe deasupra. – Mi-au spus că râtanul s-a dezlănțuit de tot – aleargă ca apucatul, rupe copacii, calcă tufele, poate dărâma malul. Iar ele își au acolo cuiburile, de altfel. Uite de aia m-au rugat să vin să șed. Să veghez. Să fie toți mai liniștiți.
– Ce tot stăm la povești cu el?! – încurajat de prezența tigrului și a lupului, râtanul, înfigându-și amenințător copita în țărână, se avântă la atac, – Zât!

Cartea recomanda să zâmbești mai des. Conform autorului, asta îi bine-dispune pe cei din jur. De aia ursul zâmbi, prezentându-le tuturor un șir de colți lungi, chiar dacă nu prea curați. Porcul văzându-i, puse o frână de parcă s-ar fi lovit de un zid de beton, iar tigrul și lupul, dintr-o săritură, luară o distanță sănătoasă.

– Ce faci? Ameninți?
– Nu. E o chestie nouă – „politețe”. Zâmbim, ne purtăm civilizat, îi salutăm pe toți. Salut, râtane…
– Mi se rupe. Și nici nu prea am chef, – fără să-i scape „zâmbetul” din ochi, porcul începu să se retragă. – Sta-ți-ar în gât! În curând voi avea de toate din belșug, iar voi o să vă mușcați pumnii…
– O să te umplem de sancțiuni, – se iți lupul iar, – Drept în pragul ușii.
– Și eu sunt bucuros să vă văd, – ursul se întoarse, arătându-le celor trei ditamai fundul păros, – Păcat că v-ați dus deja la dracu.
– Plecăm, – comandă tigrul încruntat, – În legătură cu sancțiunile, trebuie să ne gândim. Nu trebuie să fie nici prea diluate, dar nici exagerat de consistente.

Actul III – în desfășurare

– Poți să-mi recomanzi ceva practic?

goat

Râtanul alerga surescitat în jurul țapului, care ședea și-și mesteca gânditor cravata. Cravata îi trebuia pentru prestanță – țapul o încasase deja de la urs, și acum se considera expert-ursolog de talie mondială. De asta se străduia să arate prezentabil. Îndreptându-și coarnele, care, după chestia cu ursul, se țineau lipite cu scotch și cădeau într-una, se apucă, îngândurat, să schițeze cu copita în pământ.

– Păi, dacă ținem cont de părul, șoriciul și procentul tău de grăsime, dacă mai pui niște kilograme, ursul sigur se alege cu arsuri la stomac. Dacă te mai și tăvălești în noroi, atunci face indigestie precis. Astea, îți dai seama, nu-s de colo. Apropo, dacă îl iei în calcul și pe mistreț, să vezi atunci… Mistrețul e și mai blănos, și pielea e mai groasă. He-he – o lună o să-l chinuie burta.
– Ai luat-o pe ulei? De tot? Ce arsurile dracului?
– Puternice.
– Și eu? El ce, o să mă mănânce?
– Evident – doar e urs. Dar înțelegi și tu – dacă te-ndopi cu atâta grăsime la o masă…
– Dar dacă îl cooptăm pe tigru? Și pe lup? Să ne aruncăm împreună asupra lui.
– N-ar fi rău. Atunci n-ar apuca să te mănânce. De strivit – te-ar strivi, dar sigur nu te-ar mai mânca. Țapul se scărpină gânditor în scăfârlie. Numai că ei nu vor fi de acord.
– De ce ? Doar sunt acum prieten cu ei.
– Nu sunteți prieteni ci parteneri. Nu face confuzii.
– Și care e diferența?
– Partenerii sunt, cumva, de partea ta, așa, în general. Până la un punct. Parteneriatul are limite bine definite.
– Și cum îți dai seama unde e limita?
– Ușor. Unde încep ghearele ursului, acolo e granița.
– Ptiu! – grohăi porcul dezamăgit. Eu credeam…
– Și eu am crezut. – țapul, sumbru, arătă către coarnele care dădeau să cadă. Mi-au explicat pe urmă. Lucrurile stau așa – pe urs îl poți doborî, dacă îl ataci la grămadă.
– Și ei de ce n-o fac?
– Treaba e că, în timpul acesta, și ursul poate strivi pe careva. – doar e ditamai matahala.
– Păi da – poate.
– Ei, și pe urmă ceilalți îi vor împărți teritoriul. Doar nu s-o pierde.
– Logic.
– Păi vezi, – oftă țapul din rărunchi, – Toți vor să-și taie din teritoriul eliberat, dar nimeni nu vrea să riște să îl elibereze. De aia, toți stau și așteaptă. Până când careva se încleștează cu ursul, pentru ca ceilalți să-i sară în spate și să rămână întregi. Și toți înțeleg că cel care se bagă primul e ca și mort. De aia se tot întărâtă reciproc, dar nimeni nu mișcă un pas. Așa că ia-ți speranțele de la ajutorul lor. Dar îl mai ai pe mistreț!
– Dă-l încolo de animal! – dădu râtanul dezamăgit din copită. – Nu știe altceva decât să scurme în pământ, în rest nici un folos.
– Păi nu mâncați împreună ce dezgroapă el?
– Îhî. Doar de aia îl și tolerez. În rest, – un animal prost și complet lipsit de zborul gândirii. Un dobitoc, dacă mă-nțelegi. Mă-nțelegi, nu?

hog

Râtanul se uită uimit primprejur, dar nu-l văzu pe țap. În locul lui, îi stătea în față mistrețul. Și, după aparențe, îi ascultase ultimul monolog, …cu atenție. Porcul, ezitant, îl împinse cu copita în rât și scânci „hâș”, dar nu produse nici un efect asupra mistrețului. Cu această ocazie, s-a lămurit și faptul că limita parteneriatului trece nu numai pe la capătul ghearelor ursului, ci și pe la vârful colților mistrețului. Tigrul și lupul ședeau pe o movilă și se străduiau să pară că muncesc asupra sancțiunilor. Pe partea opusă a poienii, în boscheți, ședea ursul, străduindu-se să pară că nu se află acolo…

Se însera…

Tradus și adaptat după: http://sgtmadcat.livejournal.com/36771.html

Distribuția:

Ursul – Rusia
Ursul bătrân (decedat) – URSS
Porcul (râtanul) – Ucraina de Vest
Mistrețul – Ucraina de Sud-Est
Tigrul – SUA
Lupul – UE (Germania)
Iepurele – Belarus
Țapul – Georgia (Saakașvili)
Rândunelele – Crimeea

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Poveste politică (2)

  1. monica zice:

    Tragicomic…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s