Fără speranţă…

Astăzi am intrat în direct la Radio Timişoara.

Tema era legată de sistemul de sănătate.
Direcţia principală a discuţiei trebuia să fie gradul de mulţumire al ascultătorilor faţă de serviciile medicale.
I-am spus mediatorului că serviciile medicale, precum toate cele ce ne înconjoară, sunt mai bune sau mai rele, de la caz la caz.
Am spus şi că cele rele sunt generate de lipsa de bani şi, implicit, de personal.
Apoi am susţinut că medicina „comercială” (inclusiv farmaciile) funcţionează pe principiul supermarketurilor şi, ca atare, e greu să genereze calitate pentru toţi.
Aici omul de la radio, departe de a fi lipsit de inteligenţă, a cerut lămuriri, înţelegând din spusele mele că mă refer la medicina ilegală sau „la negru”.
Ca să mă fac mai bine înţeles i-am spus că e inadmisibil ca sănătatea sau chiar moartea cuiva să depindă de grosimea portofelului.
Am supralicitat puţin şi m-am plâns de mulţimea celor care se culcă cu conştiinţa împăcată după ce au donat 2 euro prin SMS pentru vreun copil aflat în pragul morţii.
Aici omul s-a supărat şi mi-a tăiat-o că glumele au o limită.
I-am spus calm că nu e nici o glumă, iar el m-a întrebat dacă mă iau de cei ce donează.
I-am explicat că şi eu donez adesea cei doi euro, dar că mi se rupe inima gândindu-mă că cineva moare dacă nu are destui bani.
M-am referit şi la preţul medicamentelor, inadmisibil de ridicat, la care persoana a sărit imediat cu întrebarea (aproape previzibilă) „doriţi medicamente gratuite?).
Nu, i-am răspuns, nu le vreau gratuite ci la preţuri omeneşti, rezonabile.
În sfârşit, după încă o rundă de precizări, ca s-o lase „cum a căzut”, omul a constatat uşurat că ceea ce zic eu ţine de „politicile” din sănătate.
După care ne-am despărţit necertaţi…

Am simţit nevoia să scriu despre discuţia asta pentru că am rămas STUPEFIAT de gradul de îdoctrinare la care s-a ajuns.
Adică un om inteligent, cu bun simţ, informat (sau măcar su posibilităţi superioare muritorilor de rând) nu reuşeşte să înţeleagă ideea că medicii şi farmaciştii NU TREBUIE să funcţioneze pe principii SRL-iste, pentru profit maxim în interes personal.
Acceptă principiul „BANI contra SĂNĂTATE şi VIAŢĂ” ca pe ceva natural, axiomatic.
Nimeni nu pare dispus să fie principial decât în momentul în care el sau copiii lui sunt pe moarte… şi nici măcar atunci nu vor să priceapă că SISTEMUL bazat pe egoism şi egocentrism în care ne bălăcim de 27 de ani deja e inuman şi dezumanizant.

Singura soluţie pare să fie preluarea integrală a sistemului de sănătate de către stat, cu finanţare corespunzătoare şi limitarea semnificativă a preţurilor medicamentelor şi materialelor medicale (dar nu prin subvenţionare). Dar aici ajungem din nou la discuţia mai largă, referitoare la „temperarea” masivă a manifestărilor ideologiei liberale extreme, care îşi face de cap în tot occidentul, cu efectele naţionalist-populiste pe care le vedem peste tot.

ps. Nu pot să nu remarc încă un automatism bine „implementat” în panoplia armelor jurnaliştilor – ducerea oricărei afirmaţii la extrem.
Asta vrea să obţină ca efect atât creşterea impactului asupra ascultătorului/telespectatorului prin eliminarea nuanţelor, cât şi aşezarea interlocutorului într-o poziţie condamnabilă şi, eventual, împingerea lui de la subiect la apărare şi dezvinovăţiri deja inutile.

Caricatura provine de aici: http://www.billdietrich.me/Reason/ReasonHealthCare.html
Cititorii de engleză se vor putea delecta…

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Ucraina în flăcări

Ukraine on fire / Украина в огне

Noul film documentar al lui Oliver Stone, deţinător a trei premii Oskar.
Prezentat aseară 21.11.2016, în premieră, la canalul tv rus REN TV.
Încearcă să arate şi să explice ceea ce televiziunile occidentale n-au vrut sau n-au putut.
Despre Maidan (Kiev), Crimeea şi războiul civil din Ucraina.
Despre implicarea SUA, UE.
Despre finanţarea şi manipularea prin ONG-uri şi media, cu aportul nelipsitului Soros.
Un pic de istorie pentru aşezarea lucrurilor în context istoric, cultural şi geo-politic.
Interviuri cu Ianukovici, Putin, Vitali Zaharchenko (fostul ministru de interne al Ucrainei), Robert Parry (jurnalist american nominalizat la premiul Pulitzer).
Filmul are 95 de minute, aşa că n-avea cum să fie exhaustiv.
E totuşi util pentru cei care vor să-şi facă măcar un strop de lumină în minte, referitor la situaţia din Ucraina (şi nu numai).
Versiunea existentă acum pe internet e cea disponibilă de pe REN TV, cu dublare în rusă. Dacă, aşa cum se aude, filmul va fi interzis în occident, s-ar putea ca asta să fie singura disponibilă o bună bucată de vreme…

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Panama Pa(m)pers…

Dirty-Diaper

N-am mai scris demult nimic aici, pe blog, pentru că mi s-a părut plictisitor și inutil să tot repet aceleași argumente, aparent evidente, împotriva manipulărilor de orice fel, desfășurate mai ales prin televiziune și internet, frizând deseori propaganda.
Dar uite că a apărut o nouă furtună într-un pahar cu apă, prezentată ca uragan de rang maxim – scandalul Panama.

Aș zice că un pic de circumspecție nu strică.
Întâi de toate că încă nu s-a probat autenticitatea „documentelor”.
Nu neg că e posibil ca majoritatea documentelor să fie autentice, dar deseori, pe un fond real și verificabil, s-au „brodat” și făcături folosite pentru spălarea sau, dimpotrivă, pentru demonizarea unor persoane sau evenimente.
Apoi, un mare semn de întrebare e absența totală a americanilor de orice fel din listă, în timp ce dintre occidentali e prezentă doar ceva „plevușcă”, pentru decor – Cameron nu e implicat direct.
Interesant e că deși Putin nu apare DELOC pe listă, e primul pomenit în legătură cu ea (nici „jurnaliștii” noștri n-aveau voie să rateze ocazia 😉 ). Mă tem că ăsta e, de fapt, motivul „dezvăluirilor” de față.
Asta susține și Wikileaks
https://twitter.com/wikileaks/status/717458064324964352?ref_src=twsrc^tfw

Mulți s-au grăbit să credibilizeze cazul Panama, asimilându-l fenomenului Wikileaks.
Dar… deocamdată cazul Panama e doar bârfă, pe când Wikileaks e o „colecție” de documente validate (sau cel puțin necontestate).
De altfel, Wikileaks a contestat deja atât independența celor care „gestionează” informațiile despre cazul offshore-urilor Panama, cât și publicarea selectivă a informației.
https://twitter.com/wikileaks/status/717454569861611520?ref_src=twsrc^tfw
Cei de la ICIJ (International Consortium of Investigative Journalists) au declarat că nu vor publica documente care ar putea dăuna persoanelor private nevinovate.
http://www.wired.com/2016/04/reporters-pulled-off-panama-papers-biggest-leak-whistleblower-history
Pe bună dreptate se naște imediat întrebarea: cine și pe ce criterii va decide care sunt persoanele „nevinovate”?

Ceea ce sare imediat în ochi e încrengătura ONG-urilor (care se declară jurnalistice) și care e suspect de asemănătoare, atât pe plan financiar cât și pe plan informativ, cu labirintul offshore pe care îl „dezvăluie”.

Câteva „repere” sunt necesare.
Am pomenit deja de ICIJ.
Documentele se află în „gestiunea” OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project). Această organizație a fost înființată în 2006 de Drew Sullivan și Paul Radu. La origine s-a aflat organizația înființată de Drew Sullivan în 2004, în Bosnia!!!
Supervizorul și interfața de finanțare e Journalism Development Network.
Printre partenerii și sponsorii acestor proiecte se numără USAID (organism guvernamental USA), NED (National Endowment for Democracy), Transparency International și UE și, după cum susține chiar Wikileaks, fondurile lui Soros.
Iată un raport de activitate către USAID din 2011
http://pdf.usaid.gov/pdf_docs/pdact991.pdf
Mai este și un raport către NED despre anonimizarea surselor de finanțare pentru „jurnalismul” de investigație
http://www.cima.ned.org/wp-content/uploads/2015/02/Drew%20Sullivan%20final%20v1.pdf
Câte ceva despre finanțare
https://www.usaspending.gov/Pages/AdvancedSearch.aspx?k=journalism+development+network
și
http://990s.foundationcenter.org/990_pdf_archive/260/260898750/260898750_201312_990.pdf
Ceva și despre RISE Project (partenerul român al OCCRP)
http://www.riseproject.ro/wp-content/uploads/2013/09/Raport2012.pdf
și
http://www.riseproject.ro/wp-content/uploads/2012/02/AnnualReport_RISE2013.pdf

Aici m-am cam săturat să mai caut în șerpăria asta.

Aș vrea să nu se înțeleagă cumva că sunt vreun susținător al politicilor offshore. Dimpotrivă, consider că ORICE modalitate de evaziune fiscală e criminală, pentru stat și societate, chiar dacă e, formal, legală.

Și încă ceva. Am constatat că majoritatea celor care susțin existența și necesitatea sistemelor offshore sunt chiar cei care argumentau în favoarea legilor BIG Brother, susținând că n-au nimic de ascuns. Numai să nu fie vorba de bani… 😉

Poate că unii se întreabă ce e cu lipsa americanilor din listă și de ce ar vrea SUA să „sponsorizeze” un astfel de scandal.
Păi, poate e bine să ne aducem aminte că SUA are paradisuri fiscale pe propriul teritoriu – Delaware, Nevada, Wyoming ș.a.
Mai mult, SUA e unul din puținele state unde se păstrează, în continuare, secretul bancar cel mai strict, pe care nu-l mai oferă nici măcar Elveția!!!
N-ar fi frumos dacă, de frica desecretizării, câteva trilioane de dolari s-ar muta în SUA???

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Rossi contra tuturor?

Valentino-Rossi

Cursa de MotoGP din Malaezia, de duminică, mi-a redeschis „răni” vechi și a demonstrat încă o dată că, pentru bani, lumea e în stare de ORICE.

Premise:
1. DORNA („patronul” MotoGP-ului) e spaniolă.
2. Honda e sponsorizată de REPSOL (companie petrolieră spaniolă).
3. Yamaha e sponsorizată de MOVISTAR (companie de comunicații spaniolă).
4. Jorge Lorenzo (28 de ani), nr. 99 (Yamaha) e spaniol.
5. Marc Marquez (22 de ani), nr. 93 (Honda) e spaniol.
6. 4 (patru) din cele 18 curse din calendar se desfășoară pe piste spaniole.
7. Valentino Rossi (36 de ani), nr.46 (Yamaha) e italian.

Vi se pare că ceva nu se potrivește?
Eu văd cel puțin două „probleme”. Una e naționalitatea „intrusului” și nici măcar nu mai dezvolt subiectul. Cealaltă e vârsta și asta e, poate, chiar mai deranjantă decât naționalitatea.
Când un „moș” de 36 de ani, după 6 ani de „bâlbâială” competițională (acum se vede că pe motive exclusiv tehnice), emite pretenții JUSTIFICATE la titlul mondial, întregul eșafodaj de argumente, însăilat pentru a justifica promovarea mucoșilor necopți la minte, dar ușor de manipulat și, mai ales, aparținători „găștii” corecte, se duce dracului.
Nu le neagă nimeni abilitățile, poate chiar talentul, dar la 300 de kilometri pe oră și miliarde de dolari investiți în „afacere”, e absolută nevoie și de un pic de discernământ.

După două titluri mondiale câștigate suspect de lejer, 93 a „reușit” anul acesta să demonstreze și limitele aptitudinilor (multe căzături) și o „lipsă de maturitate” pe care îndrăznesc să o numesc CARACTER INFECT.
Apropo de ușurința cu care 93 a obținut titlurile, nu pot să nu-mi amintesc de spusele lui Ben Spies, care a zburat urgent din MotoGP (și nu numai) atunci când a adus vorba despre dopingul din motociclism.

99, celălalt exponent de vârf al „găștii” corecte, și-a dat și el „examenul” anul acesta. O mulțime de ratări și căzături și, ce să vezi, deodată s-a umflat rânza-n el și a început să meargă precum trenul pe calea ferată. Cât despre caracter, comportamentul duplicitar din cursul anilor și, colac peste pupăză, declarațiile de după cursa din Malaezia îl plasează în același pluton cu 93.

Unii, pe multe, foarte multe bloguri, îi numesc pe cei doi, 93 și 99, JIGODII. Subscriu.

Revenind la incidentul din Malaezia, singura întrebare (retorică) importantă e de ce directorul cursei nu i-a arătat stegul negru lui 93 imediat ce (s-)a văzut că acesta îl șicanează pe Rossi în cursă și în drumul său spre titlu. Nici nu s-ar mai fi ajuns la faza mult discutată.

Spuneam la început că mi s-au redeșteptat vechi amintiri urâte.
Despre cum l-a lucrat francezul Balestre (șeful FIA) pe Senna în favoarea compatriotului Prost.
Despre trișatul lui Schumacher, împreună cu Briatore la Benetton.
Din nou despre trișatul lui Schumacher împreună cu Ferrari.
Despre porcăriile lui Briatore la Renault, în favoarea lui Alonso (iar spaniolii?).
Despre mânăriile celor de la Red Bull în favoarea lui Vettel.
Și astea sunt doar câteva mai „înțepătoare”.

În fine, dacă cineva mai avea vreo urmă de îndoială că sporturile în general și cele „bănoase” în special (fotbal, tenis, motorsport, etc.) sunt altceva decât afaceri de multe miliarde, cu pretenții de spectacol și spoială sportivă, cred că se poate lepăda de iluzii.

Spălatul banilor murdari se face tot mai la vedere, cu mijloace la fel de murdare, de prea multe ori folosindu-se „cozi de topor” numite pompos campioni ai sporturilor de elită.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Grecia omoară dilema

namib-desert

Dacă citești prin bloguri, ajungi inevitabil la concluzia că toți bunicii noștri au fost bătuți de comuniști și că toate bunicile noastre au fost violate de ruși.
După care, cine-a scăpat a ajuns în Siberia.
Te și întrebi cum de mai e populată România.
Puțină decență, zău așa!

Acuma, apropo de veșnica ceartă despre capitalism și comunism.
Au trecut peste 25 de ani de la desființarea blocului „comunist” și destrămarea URSS.
În era globalizării informației și a vitezei ei de răspândire, 25 de ani e o eternitate.
Dar uite că după mai bine de un sfert de veac, nici fostele țări socialiste, nici fostele republici sovietice nu prea au cu ce se lăuda, ba chiar dimpotrivă.
Nici apartenența la UE nu le-a adus bunăstare, nici NATO nu e „umbrela” de securitate inexpugnabilă la care visau.

Dar cel mai grav e că acum, odată cu evenimentele din Grecia, a dispărut axioma „liberalismul e bun, comunismul nu”.
Grecia nu a făcut niciodată parte din blocul estic și, cu atât mai puțin, din URSS.
Nici nu e vreo țărișoară pusă cu degetul pe hartă, cum sunt atâtea apărute ca ciupercile după ploaie în ultimele decenii.
Cea mai veche democrație și o civilizație și cultură de invidiat.
E membru NATO de prin 1980, printre primii intrați în UE și aproape de la început în eurozonă.
Economie de piață, democrație, capitalism, bla-bla…
Și totuși…

Iată, deci, de ce acum se încearcă amestecarea marxismului, comunismului și a social-democrației într-o singură oală, doar-doar o mai răsări de prin vreun ungher vreun argument pro-liberalism.

Ar trebui să fie evident că, în realitate, nu există argumente teoretice pentru aportul ideologiei la bunăstarea populației.
Și nu, nu mă refer la birocrații corporatiști sau la căpușele prestatoare de servicii.
Dacă nu vă place exemplul Chinei, poate luați în considerare Coreea de Sud. Transformarea ei într-un dragon al „capitalismului” asiatic și mondial s-a făcut exclusiv prin metode „sovietice” – planuri de stat cincinale, valută strict controlată, frontiere închise și alte „bunătăți” ne-capitaliste și ne-liberale. Folosiți Google cu încredere…

Deci, dragi neo-liberali, unde e bunăstarea post CAP-istă?
Unde e progresul debordant și implacabil generat „natural” de libertatea pieței atotregulatoare?
De ce în occidentul anti-sovietic se duc de râpă nu doar fostele țări „comuniste” ci și cele care n-au fost niciodată decât capitaliste?

Aștept versiuni propagandistice noi!!!

Mă întreb dacă Greciei nu i-ar fi mai bine afară din UE, descătușată de chingile „regulatoare” al uniunii. Probabil potențialul oferit investitorilor (inclusiv europeni) pe un teritoriu aproape arid (economicește) ar fi infinit mai mare.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Educație sau învățământ? (2)

teacher

Îndată după publicarea primei părți (care trebuia să fie singura) am fost apostrofat că am trecut cu vederea corupția, existentă la toate nivelurile, din sistemul de învățământ.
Nu, n-am uitat de ea, dar e atât de cunoscută de toți și de demult, încât nici nu o mai pomenesc decât cu titlu de inventar.
Ce aș mai putea adăuga după ce Caragiale, el însuși deja obișnuit cu mita și traficul de influență din școlile interbelice, n-a găsit putere decât să ridiculizeze întregul fenomen?

Altă chestiune care mi s-a reproșat e că n-am abordat efectele tehnologiei asupra educației tinerilor.
Avem, pe de o parte, posibilitatea de a accesa aproape liber și aproape nelimitat ORICE fel de informații pe internet.
Nu mai intru în detalii, dar datele pot fi manipulatoare, false sau doar superficiale.
Evident, datorită sistemelor de culegere (mai mult sau mai puțin legale) ale datelor și obiceiurilor personale, direcționarea informațiilor DORITE către publicul țintă e floare la ureche.
Aici intervine pericolul. Așa cum scriam în prima parte, lipsa discernământului și a reperelor generale elementare, face din tineri (dar nu numai) victime sigure. aceștia luând de bune toate „făcăturile” care li se servesc.
De asemenea, aparenta ușurință în găsirea oricărei informații, induce acelorași tineri, iluzia inutilității oricărei forme de școlarizare organizată.

În fine, al treilea reproș pe care l-am primit se referă la aparentul antagonism dintre sistemul de învățământ clasic/conservator și cel alternativ/liberal.
Din nefericire nu e nici o contradicție. Cele două variante trăiesc bine-merci la un loc. Sistemul liberal e folosit pentru crearea masei de plancton manipulabil. Cel conservator e destinat exclusiv elitelor, celor desemnați să devină „păpușarii” celorlalți.

Dacă cineva crede că exagerez, poate să caute, pe același internet 😉 informații despre felul în care vârfurile elitelor (IT, de exemplu) și-au trimis copii și nepoții DOAR la școli clasice. Și cum au limitat și controlat drastic accesul la „gadget-uri” și internet pentru aceiași descendenți. Începeți cu Bill Gates și Steve Jobs și „verificați-i” și pe ceilalți mahări din Silicon Valley.

Sper să nu fi uitat nimic important, dar voi reveni dacă va fi cazul.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Educație sau învățământ?

pink floyd another brick in the wall

De 25 de ani, de câte ori vine vorba despre porcăriile cotidiene (sociale, economice, politice, juridice, etc.) din viața românilor, mai devreme sau mai târziu se ajunge la „concluzia” că rezolvarea tuturor relelor e schimbarea mentalității populației. Care mentalitate trebuie „îmbunătățită” prin educație, de CĂTRE sistemul de educație.

Numai că, tot în acești 25 de ani, componenta educativă a dispărut complet din școlile românești. A rămas doar învățământul.
Un învățământ ciudat (să zicem) care a reușit să creeze românul cu adevărat nou.
S-au folosit toate pretextele și metodele imaginabile. Programele „supraîncărcate” au fost reduse, manualele s-au tot subțiat, iar curentul general (declarat) a fost fixat către pragmatism, în detrimentul cunoștințelor „generale”.
Ne-am trezit, astfel, cu un sistem de învățământ care nu produce nimic altceva decât „consumatori avizați”. Cei care, astfel, au devenit „planctonul” social și electoral (aproape) ideal.
Ce poate fi mai ușor de manipulat decât o gloată de semi-alfabetizați, dar cu pretenții generate de diplomele atât de masiv tranzacționate de sistemul comercial școlar, pe piața liberă?
E adevărat că, din când în când, mai apare și câte un idiot cu inițiativă, coșmarul oricărei (mult dorite) societăți amorfe. Dar ăștia sunt ușor anihilați prin includerea lor într-o submulțime, la fel de amorfă, dar cu pretenții mai mari, cea a politicienilor de mâna a doua, de la centru sau din teritoriu.

Revenind la școala românească, rolul ei EDUCATIV ar trebui să fie MĂCAR sădirea de repere, OBLIGATORII pentru formarea propriilor opinii și convingeri. Dar dacă pe parcursul anilor de școală se prezintă copiilor doar informații superficiale și sumare, selectate mai degrabă politic (dacă nu chiar ideologic), rezultatul e, pur și simplu, lipsa de discernământ – social, politic, economic sau doar uman.

Acum un an, în urma unui „pont” de pe un blog, am avut curiozitatea să mă uit în manualul de istorie de clasa a XII-a. Las la o parte grosimea, ceva mai mare decât a unei broșuri cu oferte de supermarket, și abundența de „poze”. Ceea ce m-a speriat (pe bune) era absența TOTALĂ a răscoalelor, a războaielor țărănești, a grevelor muncitorești interbelice.
1907, Horia, Cloșca și Crișan, Gheorghe Doja (confundat mai nou cu Gheorghiu-Dej), Lupeni, Grivița – nimic, ZERO!
Marii domnitori – Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul – erau TOȚI înghesuiți într-o singură frază.
În schimb, repetat până la saturație, era prezent conceptul de proprietate și, pentru „culoare”, erau descrise pe larg ocupațiile „seniorilor” proprietari, precum petrecerile, vânătoarea, turnirurile și, din când în când, câte un război pentru și mai multe proprietăți.
Vedeți, deci, că materia expusă în acest manual e nu doar incompletă și superficială, ci de-a dreptul propagandistică. S-a exclus din start ORICE posibilă referință atât asupra luptei de clasă (și a cauzelor ei), cât și (mai ales) a posibilității existenței și folosirii ei.
Situații similare se întâlnesc și în manualele celorlalte științe umaniste. Cine vrea, poate să se „delecteze” pe cont propriu.

Sigur că pe lângă pervertirea educației școlare din punct de vedere politic, ideologic și COMERCIAL, putem discuta și despre „calitatea” tot mai proastă a profesorilor, rezultat al aceluiași sistem de învățământ, combinat cu salariile mici. Nu pot, totuși, trece cu vederea, FENOMENUL de masă al meditațiilor nefiscalizate, practicat, de altfel, cu multe decenii înainte de 1990.

Putem dezbate și despre rolul „educativ” pe care l-a preluat media, în special televiziunile, chiar dacă acestea fug ca dracul de tămâie de recunoașterea acestei realități. Nu mai insist asupra „modelelor” de succes promovate seară de seară pe toate canalele.

Cât despre rolul familiei în crearea acelui fond de valori, în primul rând morale, denumit generic „cei 7 (6,5) ani de-acasă, mai bine să nu amintim. Ce va învăța un copil ai cărui părinți lucrează în străinătate? Dar cel ai cărui părinți lucrează la multinaționale zi-lumină, adică tot lipsesc din preajma copilului toată ziua? Dar al bugetarilor cu vile, mașini scumpe, vacanțe exotice și studii în străinătate? Dar al politicienilor înșiruiți la coadă, la DNA? Și așa mai departe…
Lista e nesfârșită, dar rezultatul e unul singur și îl vedem deja la generațiile ajunse la adolescență sau trecute de ea. Indiferență, oportunism, nesimțire, agresivitate, libertinaj (sub masca toleranței) – cam tot ce e necasar pentru a „reuși” în viață cu ORICE preț, peste cadavrele celorlalți (uneori la propriu).

Vă rog, deci, pentru că e mult prea târziu să mai schimbăm ceva, cel puțin să nu mai confundăm educația cu învățământul.
Să nu mai împopoțonăm școala cu atribute educaționale, pe care le-a pierdut de mult, din lipsă de cerere pe piață…

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 2 comentarii